12 ianuarie 2006
ASTROLOGIE RELAŢIONALĂ „teoretică” - În loc de incheiere
Cititi mai intai prima parte si partea a II-a
V-aţi întrebat vreodată în ce fel iubiţi fiinţa de lângă dumneavoastră? V-aţi întrebat vreodată cu adevărat cât de sinceri sunteţi în iubirea faţă de el/ea? V-aţi întrebat dacă ceea ce învăţăm la orele de literatură – şi anume, că iubirea e o cale de a atinge Absolutul – chiar este adevărat? V-aţi întrebat vreodată dacă nu cumva felul în care iubim şi trăim iubirea reprezintă, de fapt, nivelul nostru de evoluţie spirituală şi raportarea noastră reală la Dumnezeu şi la Cosmos?
Iată mai jos, ca posibile răspunsuri la atâtea întrebări, şapte niveluri de conştiinţă specifice vieţii noastre afective rezumate la 7 puncte despre iubire. Ele sunt corelate cu cele şapte ceruri (tipuri de fericire) ale iubirii; indiferent pe care îl atingem, dacă îl trăim cu intensitate, ajungem tot acolo: la Dumnezeu, sursa Iubirii Absolute şi originea divină a fiinţei noastre.
1.Fiţi în orice secundă de viaţă complet liber. Numai fiinţele cu adevărat libere se pot împlini prin iubire. În absenţa libertăţii apar ataşamentul şi sentimentele negative. Iubitul/iubita este un dar de la Dumnezeu, nicidecum obiectul nostru proprietate personală, deci el/ea nu ne aparţine. Cei care trăiesc însă un puternic ataşament se recunosc foarte uşor. Naturile solare spun întotdeauna: Fiinţa iubită e viaţa mea, e tot ce am pe lumea asta. Naturile lunare, dimpotrivă, mărturisesc: Nu pot trăi fără el/ea. În ambele situaţii, fiinţa iubită a devenit, la nivel subconştient, un obiect de care ne-am legat, existând pericolul, în cazul comportamentelor posesive, de a o şantaja cu faptul că desprinderea ei/lui din cuplu ne-ar periclita chiar viaţa. Văzuţi din afară, despre ei se spune adesea că sunt loviţi cu leuca. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este încrederea totală a fiecăruia în celălalt şi stabilitatea afectivă ce derivă din capacitatea celor doi de a fi liberi de absolute orice constrângere.
2.Fiţi permanent conştienţi şi de calităţi şi de defecte, şi manifestaţi înţelegere faţă de orice impas. În absenţa acestei conştienţe, cuplul devine vulnerabil la absolut orice influenţă exterioară, de orice fel (afectivă, materială, socială etc). Aici putem localiza iubirile profund interesate în planul posesiunilor materiale, iar astfel de oameni se recunosc şi ei, asemenea tuturor de altfel, după exprimări specifice. Fiinţele dornice să ofere în cuplu cât mai mult confort, lux sau chiar opulenţă spun întotdeauna Îmi vine să-l mănând de drag. Fiinţele dornice să parvină material prin cuplu, care fac din căsătorie o şansă de confort material, dornice aşadar să acumuleze preluând de la celălalt, vor spune întotdeauna: Mi-a mâncat sufletul cu iubirea lui. Este cazul, cel mai adesea, al compromisurilor făcute pentru false valori, desigur cele mai iluzorii – casă, bani, domenii, lucruri. Atunci când se despart, fiecare dntre ei rămâne cu impresia că a ratat marea şansă a vieţii. Văzuţi din afară, despre ei se spune adesea că i-a luat apa. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este sentimentul de hrănire reciprocă pe toate planurile şi de reuşită în doi în absolute orice domeniu de viaţă.
3.Acordaţi-vă răbdarea de a vă cunoaşte cât mai bine, într-o perioadă cât mai lungă de timp, şi exersaţi capacitatea fie de a vă obiectiva faţă de propria persoană, fie de a vă vedea cu ochii fiinţei iubite. Din momentul în care doi oameni încep să trăiască starea de „împreună”, ei trec într-o nouă etapă de devenire, de remodelare a fiinţei. Absenţa răbdării duce atât la percepţii eronate despre celălalt, cât şi la proiectarea nedorită a idealurilor unuia asupra celuilalt, iar cunoaşterea reală nu mai este posibilă. Cuplu tinde să capete aspectul unei competiţii, al unui nedorit „care pe care”; unul dintre parteneri, cel solar şi combativ, va spune: Mă topesc de dragul lui/ei; celălalt, dacă este o natură lunară, defensivă, se va plânge mereu: Nu-mi mai arde de nimic, lui nu-i pasă de mine. Este cazul cuplurilor care se distrug din cauza unor puerile orgolii, generând chiar ranchiună pe viaţă şi neînvăţând nimic din experienţa lor afectivă. Văzuţi din afară, despre ei se spune, adesea, că li s-au aprins călcâiele. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este complementaritatea constructivă şi capacitatea de a genera în cei de alături transformări benefice, profound transformatoare.
4.Stabiliţi-vă măcar un ideal comun, pentru că acesta conferă coloana vertebrală a relaţiei – un ideal pe termen lung, bine definit şi care să vizeze mai ales un bine adus oamenilor, lumii în care trăim. Un cuplu – fie el abia închegat, fie unul deja realizat – este, de la un moment dat încolo, o stare de expansiune a fiinţei la nivel social. Drumul spre Dumnezeu nu trece prin deşert, ci prin destinul colectiv. La acest nivel, fiinţa solară spune întotdeauna: Simt că toată lumea e a mea, nu mă mai încape pielea de fericire, parcă respir prin el/ea. Fiinţa lunară, pasivă, receptivă, mai înclinată spre suferinţă decât spre bucurie, şi marcată de o gândire negativă, va spune: Mi-a frânt inima, Nu mai am aer de atâta durere, Mi se strânge sufletul. Relaţiile de acest tip pot fi adesea dramatice, rupte din cauza unui sentiment grav de neîmplinire care îşi caută cauza în lipsa de compatibilitate intelectuală, de exemplu, a partenerilor. Văzuţi din afară, despre ei se spune că sunt cu capul în nori. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este starea de cădură afectivă şi de iubire armonioasă, cuplul respective devenind un model pentru cei din jur.
5.Faceţi efortul de a înţelege că, într-un cuplu, iubirea are drept sinonime adevărul, încrederea, seninătatea, fermitatea, echilibrul, discernământul, simţul măsurii, bunul-simţ, responsabilitatea, înţelepciunea, luciditatea, discernământul, evoluţia spirituală ca ideal superior, altruistmul. Orice cuplu reuşit – indiferent pentru ce durată terestră – este o izbândă a evoluţiei generale a Universului şi o bucurie în inima lui Dumnezeu. Pe acest nivel, sau „în acest Cer” se derulează iubirile originale, deschise tuturor ideilor novatoare care schimbă lumi, sau, dimpotrivă, iubirile tiranice, rebele, în care partenerii, dornici de o libertate fără măsură, mai ales liberi nu ştiu să fie. În primul caz, fraza-model este: Am pierdut noţiunea timpului de atâta fericire. În al doilea caz, exprimarea abundă în fraze de genul: Nici să nu mai aud de el/ea, Mi s-au terminat cuvintele, Simt că mă apasă timpul. De remarcat că, pentru cuplurile dinamice, solare, iubirea este un factor puternic de stimulare a creativităţii, şi cel puţin unul dintre cei doi este angrenat într-o profesie artistică sau modelatoare de mentalitate la nivel colectiv. Văzuţi din afară, despre ei spune, adesea, că sunt (de) pe altă lume. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este starea de candoare, de puritate şi de fericire copleşitoare în cuplu.
6.Învăţaţi să fiţi fireşti şi să comunicaţi la absolut toate nivelurile. Cine nu este capabil să comunice nu este capabil nici să iubească, întrucât sufletul lui este închis. Sensibilitatea, gingăşia, tandreţea, profunzimea, armonia sunt semnele unui cuplu comunicativ şi vital, capabil să impregneze transformarea prin iubire în mediul în care trăieşte. Este unul dintre Cerurile elevate ale iubirii aici. Fiinţa a căpătat detaşare şi rafinament, dar asta nu înseamnă că a trecut de toate pragurile cauzatoare de durere. Dacă, în Cerul 4, pericolul venea din sensibilitatea inimii, aici pericolul vine din forţa egotică a mentalului. Aşa cum strică o sensibilitate excesivă, tot astfel strică un mental dur şi rece. Fiinţa solară se exprimă adesea prin: Nici nu văd pe unde umblu de atâta fericire, Înnebunesc de dragul ei/lui. Fiinţa lunară, contemplativă, va spune: Simt că-mi ies din minţi, Parcă mi-am pierdut capul. Aici se pot rata marile cupluri fericite, relaţiile de maestru-discipol, sau se pot realiza relaţii de un soi deosebit, cu putere transformatoare asupra celorlalţi. Văzuţi din afară, despre ei spune că şi-au pierdut minţile. Aspectul armonios al acestui nivel de conştiinţă este cuplul plenar împlinit prin cunoaşterea adevăratei realităţi şi prin capacitatea de transmite cunoaşterea iniţiatică.
7.Trăiţi fiecare clipă în care sunteţi împreună ca şi cum ea ar fi de fiecare dată ultima. Aveţi permanent în inimă şi în gând cuvintele: iubirea mea vine de la Dumnezeu, şi tocmai de aceea este infinită. Nu uitaţi că, ajunşi în al şaptelea Cer al iubirii, v-a mai rămas doar un pas până la Dumnezeu. Chiar dacă se poate spune, uneori, despre aceste cupluri, că şi-au pierdut capul, să ştiţi că este doar o imagine de exterior. Iubirea este trăită aici ca voluptate nesfârşită şi ca o stare permanentă de contopire cu ceilalţi, de unitate cu tot restul lumii şi cu întregul Univers. La un pas distanţă de Dumnezeu, fiinţa solară exclamă în plină beatitudine a iubirii: Nici nu mai ştiu de mine. La un pas distanţă de Dumnezeu, fiinţa meditativă exclamă, proiectată deja în idealuri de mare sensibilitate: Simt cum mă pierd în alte sfere. Dar şi una, şi cealaltă, au depăşit pericolul separării; ajunse aici împreună, ele pot face amândouă deodată marele pas spre Divinitate, devenind o singură fiinţă şi apoi una cu Dumnezeu.
Comments:
<< Home
un blog frumos, pacat ca te-ai oprit..
te astept si pe revolutia interioara, la adresa:
http://georgeenea.blogspot.com
pe curand
te astept si pe revolutia interioara, la adresa:
http://georgeenea.blogspot.com
pe curand
Bună Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul ascultawhisper sau un email ascultawhisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Mulţumesc,Cu stimă Vlad!
Trimiteți un comentariu
Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul ascultawhisper sau un email ascultawhisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
Mulţumesc,Cu stimă Vlad!
<< Home