11 ianuarie 2006
ASTROLOGIE RELAŢIONALĂ „teoretică” - prima parte
(Am folosit cuvîntul „teoretică” deoarece urmarim să oferim vizitatorilor acestor pagini câteva considerente care să-i ajute să înţeleagă mult mai bine fenomenul relaţional în lumea contemporană, în speranţa că ele îi vor ajuta să fie mai buni şi mai fericiţi în relaţiile pe care şi le doresc sau pe care şi le construiesc.)
astrolog Rodica Purniche
membru Asociatia Astrologilor din Romania
O POVESTE… cândva adevărată
Cu mii de ani în urmă, în vremurile de aur ale omenirii, atunci când în suflet îi înfloreau primele sentimente de dragoste, fiinţa umană intra într-o stare de meditaţie pentru a comunica astfel cu arhetipurile divine ale iubirii. În acest fel ea descoperea cine anume îi este menit pentru a trăi starea de fericire sau cu cine anume poate merge înainte pentru a realiza anumite acţiuni benefice, atât pentru planeta noastră cât şi pentru întregul Univers. În acele timpuri, nivelul de conştiinţă foarte înalt permitea oamenilor să înţeleagă legătura tainică dintre toate alcătuirile Creaţiei divine, motiv pentru care responsabilitatea manifestată şi faţă de faptele proprii, şi faţă de consecinţele acestor fapte raportate la întregul Macrocosmos constituia o trăsătură fundamentală de caracter. Pe atunci nu existau convenţiile sociale rigide, fiinţele umane nu manifestau nici o formă de ataşamant sau de posesivitate unele faţă de altele, iar cuvinte precum „trădare”, „infidelitate”, „înşelare” realmente nu existau! Oamenii trăiau după un cu totul alt cod etic, moral şi, nu în ultimul rând, afectiv, întrucât erau conştienţi că Dumnezeu a alcătuit totul din şi pentru Iubire, El fiind un Creator iubitor, nicidecum unul distrugător.
Ne-am putea imagina oare o „etică afectivă”? Şi dacă da, am fi apoi capabili s-o acceptăm? Am accepta un compliment ca fiind intenţia sinceră a celuilalt de a ne slăvi, absolut dezinteresat, pentru o calitate care se manifestă plenar în fiinţa noastră, şi care lui/ei îi trezeşte o anumită bucurie interioară? Am privi ca fiind firesc gestul de a dărui câteva ore de fuziune amoroasă fiinţei care ne trezeşte sentimente pure de admiraţie, încântare, frumuseţe interioară, erotism rafinat şi sublim, tot aşa cum dăruim cuiva o carte sau un buchet de flori? Şi am fi apoi capabili să ne despărţim, continuându-ne viaţa zilnică, fără a cădea pradă agitaţiei mentale că am păcătuit sau că cineva ne-a speculat un moment de slăbiciune?
Cine citeşte cărţile vechi ale omenirii descoperă acolo o existenţă structurată după principiile divine ale Iubirii (considerate astăzi inimaginabile sau utpoice), existenţă însă pentru care am pierdut de mult capacitatea de a o trăi. O formă foarte specială de realţii de cuplu specifică Atlantidei, de exemplu, indică un acord din partea lui Dumnezeu prin intermediul unui cristal. Ceea ce astăzi am putea numi căsătorie era pe vremuri un test de... compatibilitate, care garanta că respectiva pereche umană poate realiza respectiva relaţie, fiindcă, în această „formulă”, cei doi îşi vor spori aspectele frumoase ale fiinţei lor şi îşi vor accelera într-o manieră benefică evoluţia spirituală. Astfel, ei erau aduşi într-o cameră în care se afla un cristal uriaş, fiind aşezaţi de o parte şi de alta a lui. Cristalul avea calitatea de a pune în evidenţă culorile aurice ale fiecăruia precum şi de a indica în ce măsură cei doi sunt compatibili unul cu celălalt. Episodul este relatat de Patrick Drouot în cartea „De la vieţile trecute la vieţile viitoare”.
ASTĂZI...
Astăzi constatăm o adevărată criză interioară la nivel afectiv. Oamenii nu mai înţeleg absolut deloc limbajele afective sau chiar au ajuns să facă o separaţie tranşantă între iubire şi dragoste, între dragoste şi sex, devenind din ce în ce mai invalizi de sentimente. Astăzi cu totul altele sunt motivaţiile interioare ale unei perechi umane de a merge înainte în viaţă şi, în cadrul acestor motivaţii, dragostea adevărată ocupă, cel mai adesea, ultimul loc sau, atunci când cei doi afirmă că aşa ceva există, ea are cu totul altă imagine sau semnificaţie pentru fiecare.
Sunt oare vinovate astrele pentru asta? Ne sunt ele potrivnice sau noi nu reuşim să folosim în sens benefic energiile pe care ele ni le oferă? Ne mai simţim noi conectaţi la planul afectiv universal, sau Dumnezeul iubitor şi iertător al vremurilor de aur a devenit doar o poveste frumoasă, fără nici un fel de acoperire în realitate? În ce direcţie ar trebui să mergem şi câte promisiuni de a fi cu adevărat fericiţi ne garantează fiinţa de care ne îndrăgostim? Alegem oare un suflet sincer şi curat sau descoperim, după ceremonia amoroasă sau civilă, că alături de noi se află o fiinţă interesată sau inertă afectiv?
Sunt întrebări care frământă foarte mult sufletul uman contemporan. În ciuda deteriorării relaţiilor noastre directe cu Natura şi cu Universul, Dumnezeu ne iubeşte şi ne veghează, vorbind cu noi prin limbajul direct al planetelor, nimic altceva decât entităţi angelice speciale care ne arată momentele bune şi momentele dificile prin care urmează să trecem, sau la care apelăm pentru a avea siguranţa că am ales fiinţa potrivită.
UN SCURT ISTORIC?
Dacă ar fi să căutăm o istorie a astrologiei relaţionale, nu avem siguranţa că am găsi vreuna. E posibil ca tradiţia acestei ramuri să existe mai mult în formele ei nescrise sau, ca practică directă, la vechii astrologi orientali, pentru care unitatea legăturilor şi raporturilor de cauzalitate dintre parte şi Întreg constituie şi în zilele noastre o componentă fundamentală a structurii şi valorilor lor mentale. Aceste civilizaţii au cunoscut iniţieri spirituale foarte înalte în arta ritmurilor, iniţieri pe care nu doar le-au transmis dar le-au şi respectat, ştiind, tocmai de aceea, că fiecare lucru se face „la timpul lui” şi că nu orice moment este favorabil oricărui eveniment. Tocmai de aceea o alegere potrivită (indiferent că era vorba despre alegerea unei fiinţe sau a unui moment de a acţiona) se făcea cu ajutorul „magului”, cel care ştia să citească cel mai bine însemnele Cerului.
Nu se cunoaşte încă, în acest sens, dacă au rămas tratate de astrologie relaţională sau dacă doar persoanele cu dare de mână îşi permiteau o analiză de compatibilitate. Dar faptul că, după 1900, astrologia relaţională înfloreşte şi cunoaşte apoi o dezvoltare deosebită ne conduce la ideea că, cel puţin la nivelul circulaţiei orale a valorilor, ea a fost practicată permanent.
Pentru practicianul constant este lesne de constatat că, cel puţin până la mijlocul secolului XX, oamenii erau foarte interesaţi de căsătorie ca valoare socială, morală şi spirituală ultimă, considerând-o drept unica modalitate a unei perechi umane de a avea copii şi de a putea făuri valori materiale, artistice, intelectuale. După acest mijloc de secol XX se nasc generaţii cu alte particularităţi afective şi mentale şi cu alte idealuri, ceea ce face să asistăm la o adevărată mutaţie de valori interioare. Practic, căsătoria nu mai este văzută ca valoare supremă, ea fiind înlocuită cu valoarea de „cuplu uman polar împlinit”, ceea ce mută accentul de pe valorile material-intelectuale pe cele estetic-spirituale. Cuplul nu mai constituie o unitate care duce mai departe specia umană şi tradiţia istorică, ci o unitate spirituală care are rolul şi obligaţia morală de a reface relaţia directă (demult pierdută) dintre om şi Dumnezeu şi de a revigora tradiţiile spirituale autentice. Între cele două momente specifice civilizaţiei umane actuale există, desigur, toată gama de atitudini, elanuri, angoase şi conflicte între generaţii, dar certitudinea deja existentă – şi anume, că prin iubire sinceră şi fuziune amoroasă cu continenţă sexuală cuplul uman poate să atingă starea de îndumnezeire – ne confirmă că André Malraux a avut dreptate când a afirmat că „secolul XXI va fi religos sau nu va fi deloc”. Altă valoare umană de asemenea pierdută în timp sau eliminată cu bună-ştiinţă din educaţia religios-spirituală a omenirii, reîncarnarea, redimensionează înţelegerea existenţei noastre şi, cel puţin pentru astrologia relaţională, este din ce în ce mai limpede că oamenii se întâlnesc şi intră în relaţii afective şi/sau amoroase pentru a-şi face cât mai repede „lecţiile karmice”. Aflaţi cu toţii foarte aproape de revenirea vremurilor de aur pe planeta noastră, fiecare dintre noi, conştient sau nu, urmăreşte să-şi elimine cât mai mult din bagajul karmic. Dacă bunicii şi părinţii noştri îşi uneau vieţile ca să realizeze bunuri materiale, noi, astăzi, urmărim să construim o relaţie de cuplu ca să ne accelerăm evoluţia spirituală. Pierderile afective, despărţirile, separările, conflictele, tot ceea ce este uneori dureros sau neplăcut nu reprezintă nimic altceva decât maturizarea noastră afectivă rapidă şi purificarea noastră emoţională ca să înţelem, într-o bună zi, ce înseamnă cu adevărat iubire, dragoste, sexualitate, relaţie de cuplu, împlinire, dăruire necondiţionată, detaşare, elevare, transcenderea aspectelor iluzorii ale vieţii şi renaşterea într-o condiţie mult superioră care este cea divină.
Iată de ce, pentru astrologul cu adevărat competent şi cu adevărat interesat deopotrivă de evoluţia lui spirituală şi de evoluţia spirituală a celor ce apelează la darul lui divin, o comaptibilitate relatională este cu totul altceva decăt o simplă potrivire sau nepotrivire de planete între temele natale ale celor doi. Până nu demult erau foarte importante superpoziţiile pentru o compatibilitate.
cititi partea a II-a
astrolog Rodica Purniche
membru Asociatia Astrologilor din Romania
O POVESTE… cândva adevărată
Cu mii de ani în urmă, în vremurile de aur ale omenirii, atunci când în suflet îi înfloreau primele sentimente de dragoste, fiinţa umană intra într-o stare de meditaţie pentru a comunica astfel cu arhetipurile divine ale iubirii. În acest fel ea descoperea cine anume îi este menit pentru a trăi starea de fericire sau cu cine anume poate merge înainte pentru a realiza anumite acţiuni benefice, atât pentru planeta noastră cât şi pentru întregul Univers. În acele timpuri, nivelul de conştiinţă foarte înalt permitea oamenilor să înţeleagă legătura tainică dintre toate alcătuirile Creaţiei divine, motiv pentru care responsabilitatea manifestată şi faţă de faptele proprii, şi faţă de consecinţele acestor fapte raportate la întregul Macrocosmos constituia o trăsătură fundamentală de caracter. Pe atunci nu existau convenţiile sociale rigide, fiinţele umane nu manifestau nici o formă de ataşamant sau de posesivitate unele faţă de altele, iar cuvinte precum „trădare”, „infidelitate”, „înşelare” realmente nu existau! Oamenii trăiau după un cu totul alt cod etic, moral şi, nu în ultimul rând, afectiv, întrucât erau conştienţi că Dumnezeu a alcătuit totul din şi pentru Iubire, El fiind un Creator iubitor, nicidecum unul distrugător.Ne-am putea imagina oare o „etică afectivă”? Şi dacă da, am fi apoi capabili s-o acceptăm? Am accepta un compliment ca fiind intenţia sinceră a celuilalt de a ne slăvi, absolut dezinteresat, pentru o calitate care se manifestă plenar în fiinţa noastră, şi care lui/ei îi trezeşte o anumită bucurie interioară? Am privi ca fiind firesc gestul de a dărui câteva ore de fuziune amoroasă fiinţei care ne trezeşte sentimente pure de admiraţie, încântare, frumuseţe interioară, erotism rafinat şi sublim, tot aşa cum dăruim cuiva o carte sau un buchet de flori? Şi am fi apoi capabili să ne despărţim, continuându-ne viaţa zilnică, fără a cădea pradă agitaţiei mentale că am păcătuit sau că cineva ne-a speculat un moment de slăbiciune?
Cine citeşte cărţile vechi ale omenirii descoperă acolo o existenţă structurată după principiile divine ale Iubirii (considerate astăzi inimaginabile sau utpoice), existenţă însă pentru care am pierdut de mult capacitatea de a o trăi. O formă foarte specială de realţii de cuplu specifică Atlantidei, de exemplu, indică un acord din partea lui Dumnezeu prin intermediul unui cristal. Ceea ce astăzi am putea numi căsătorie era pe vremuri un test de... compatibilitate, care garanta că respectiva pereche umană poate realiza respectiva relaţie, fiindcă, în această „formulă”, cei doi îşi vor spori aspectele frumoase ale fiinţei lor şi îşi vor accelera într-o manieră benefică evoluţia spirituală. Astfel, ei erau aduşi într-o cameră în care se afla un cristal uriaş, fiind aşezaţi de o parte şi de alta a lui. Cristalul avea calitatea de a pune în evidenţă culorile aurice ale fiecăruia precum şi de a indica în ce măsură cei doi sunt compatibili unul cu celălalt. Episodul este relatat de Patrick Drouot în cartea „De la vieţile trecute la vieţile viitoare”.
ASTĂZI...
Astăzi constatăm o adevărată criză interioară la nivel afectiv. Oamenii nu mai înţeleg absolut deloc limbajele afective sau chiar au ajuns să facă o separaţie tranşantă între iubire şi dragoste, între dragoste şi sex, devenind din ce în ce mai invalizi de sentimente. Astăzi cu totul altele sunt motivaţiile interioare ale unei perechi umane de a merge înainte în viaţă şi, în cadrul acestor motivaţii, dragostea adevărată ocupă, cel mai adesea, ultimul loc sau, atunci când cei doi afirmă că aşa ceva există, ea are cu totul altă imagine sau semnificaţie pentru fiecare.
Sunt oare vinovate astrele pentru asta? Ne sunt ele potrivnice sau noi nu reuşim să folosim în sens benefic energiile pe care ele ni le oferă? Ne mai simţim noi conectaţi la planul afectiv universal, sau Dumnezeul iubitor şi iertător al vremurilor de aur a devenit doar o poveste frumoasă, fără nici un fel de acoperire în realitate? În ce direcţie ar trebui să mergem şi câte promisiuni de a fi cu adevărat fericiţi ne garantează fiinţa de care ne îndrăgostim? Alegem oare un suflet sincer şi curat sau descoperim, după ceremonia amoroasă sau civilă, că alături de noi se află o fiinţă interesată sau inertă afectiv?
Sunt întrebări care frământă foarte mult sufletul uman contemporan. În ciuda deteriorării relaţiilor noastre directe cu Natura şi cu Universul, Dumnezeu ne iubeşte şi ne veghează, vorbind cu noi prin limbajul direct al planetelor, nimic altceva decât entităţi angelice speciale care ne arată momentele bune şi momentele dificile prin care urmează să trecem, sau la care apelăm pentru a avea siguranţa că am ales fiinţa potrivită.
UN SCURT ISTORIC?
Dacă ar fi să căutăm o istorie a astrologiei relaţionale, nu avem siguranţa că am găsi vreuna. E posibil ca tradiţia acestei ramuri să existe mai mult în formele ei nescrise sau, ca practică directă, la vechii astrologi orientali, pentru care unitatea legăturilor şi raporturilor de cauzalitate dintre parte şi Întreg constituie şi în zilele noastre o componentă fundamentală a structurii şi valorilor lor mentale. Aceste civilizaţii au cunoscut iniţieri spirituale foarte înalte în arta ritmurilor, iniţieri pe care nu doar le-au transmis dar le-au şi respectat, ştiind, tocmai de aceea, că fiecare lucru se face „la timpul lui” şi că nu orice moment este favorabil oricărui eveniment. Tocmai de aceea o alegere potrivită (indiferent că era vorba despre alegerea unei fiinţe sau a unui moment de a acţiona) se făcea cu ajutorul „magului”, cel care ştia să citească cel mai bine însemnele Cerului.
Nu se cunoaşte încă, în acest sens, dacă au rămas tratate de astrologie relaţională sau dacă doar persoanele cu dare de mână îşi permiteau o analiză de compatibilitate. Dar faptul că, după 1900, astrologia relaţională înfloreşte şi cunoaşte apoi o dezvoltare deosebită ne conduce la ideea că, cel puţin la nivelul circulaţiei orale a valorilor, ea a fost practicată permanent.
Pentru practicianul constant este lesne de constatat că, cel puţin până la mijlocul secolului XX, oamenii erau foarte interesaţi de căsătorie ca valoare socială, morală şi spirituală ultimă, considerând-o drept unica modalitate a unei perechi umane de a avea copii şi de a putea făuri valori materiale, artistice, intelectuale. După acest mijloc de secol XX se nasc generaţii cu alte particularităţi afective şi mentale şi cu alte idealuri, ceea ce face să asistăm la o adevărată mutaţie de valori interioare. Practic, căsătoria nu mai este văzută ca valoare supremă, ea fiind înlocuită cu valoarea de „cuplu uman polar împlinit”, ceea ce mută accentul de pe valorile material-intelectuale pe cele estetic-spirituale. Cuplul nu mai constituie o unitate care duce mai departe specia umană şi tradiţia istorică, ci o unitate spirituală care are rolul şi obligaţia morală de a reface relaţia directă (demult pierdută) dintre om şi Dumnezeu şi de a revigora tradiţiile spirituale autentice. Între cele două momente specifice civilizaţiei umane actuale există, desigur, toată gama de atitudini, elanuri, angoase şi conflicte între generaţii, dar certitudinea deja existentă – şi anume, că prin iubire sinceră şi fuziune amoroasă cu continenţă sexuală cuplul uman poate să atingă starea de îndumnezeire – ne confirmă că André Malraux a avut dreptate când a afirmat că „secolul XXI va fi religos sau nu va fi deloc”. Altă valoare umană de asemenea pierdută în timp sau eliminată cu bună-ştiinţă din educaţia religios-spirituală a omenirii, reîncarnarea, redimensionează înţelegerea existenţei noastre şi, cel puţin pentru astrologia relaţională, este din ce în ce mai limpede că oamenii se întâlnesc şi intră în relaţii afective şi/sau amoroase pentru a-şi face cât mai repede „lecţiile karmice”. Aflaţi cu toţii foarte aproape de revenirea vremurilor de aur pe planeta noastră, fiecare dintre noi, conştient sau nu, urmăreşte să-şi elimine cât mai mult din bagajul karmic. Dacă bunicii şi părinţii noştri îşi uneau vieţile ca să realizeze bunuri materiale, noi, astăzi, urmărim să construim o relaţie de cuplu ca să ne accelerăm evoluţia spirituală. Pierderile afective, despărţirile, separările, conflictele, tot ceea ce este uneori dureros sau neplăcut nu reprezintă nimic altceva decât maturizarea noastră afectivă rapidă şi purificarea noastră emoţională ca să înţelem, într-o bună zi, ce înseamnă cu adevărat iubire, dragoste, sexualitate, relaţie de cuplu, împlinire, dăruire necondiţionată, detaşare, elevare, transcenderea aspectelor iluzorii ale vieţii şi renaşterea într-o condiţie mult superioră care este cea divină.
Iată de ce, pentru astrologul cu adevărat competent şi cu adevărat interesat deopotrivă de evoluţia lui spirituală şi de evoluţia spirituală a celor ce apelează la darul lui divin, o comaptibilitate relatională este cu totul altceva decăt o simplă potrivire sau nepotrivire de planete între temele natale ale celor doi. Până nu demult erau foarte importante superpoziţiile pentru o compatibilitate.
cititi partea a II-a
# posted by Transformare @ 12:25 p.m. 
