Transformare, transfigurare, evolutie

Cititi mai intai ASTROLOGIE RELAŢIONALĂ „teoretică” - prima parte

FALSE MITURI

Mitul lecturii karmice

Astrologia este un fenomen de rezonanţă – aceasta este marea noutate a secolului XXI în materie de discipline esoterice, şi astrologia poate fi calea cea mai rapidă de a confirma acest adevăr, nimic altceva decât una dintre legile fundamentale ale Universului. O lege uşor de găsit în scrierile esoterice ale tuturor marilor tradiţii ale lumii şi prezentă, de asemenea, şi în înţelepciunea populară românească. „Spune-mi cu cine te aduni ca să-ţi spun cine eşti” sau „ cine se-aseamănă se-adună”, sau „s-a găsit sacul cu peticul”, „la aşa cal, aşa căruţă”, „unde-i bine, nu-i de mine; unde-i rău, hop şi eu”, „banul la ban trage şi păduchele la păduche” sunt doar câteva dintre proverbele şi vorbele de duh care dovedesc că principiul rezonanţei constituie o verigă de bază a sistemului moral al românilor, ca parte componentă a unei moralităţi universale şi perene.
Dacă adăugăm la acest principiu, o altă lege universală, şi anume, legea cauzei şi a efectului – lege care susţine reîncarnarea – ajungem la un subiect foarte mult îndrăgit de astrologia contemporană: domeniul astrologiei karmice. Ispititor domeniu dar, în acelaşi timp, deosebit de periculos. El poate constitui baza demonstrativă a principiului rezonanţei în aspectul ei teoretic, dar necesită substanţiale calităţi paranormale pentru a valida o posibilă lectură karmică a temei relaţionale.
Atragem cu această ocazie atenţia asupra faptului că singurul care cunoaşte cu adevărat vieţile noastre anterioare este Dumnezeu. Până când nu vom beneficia de un autentic dar al clarviziunii, tema natală constituie sau oferă doar posibile repere karmice; noi doar putem presupune eventuale evenimente ale vieţilor anterioare. Pentru aceasta este, însă, nevoie de o cât mai bună empatie a astrologului faţă de consultanţi şi o pregătire esoterică cel puţin modestă, alcătuită din cunoaşterea tipologiilor şi arhetipurilor sufletului, tipologiile constituţionale oferite de sistemul medical multimilenar Ayurveda, alchimie interioară şi practici de evoluţie spirituală oferite de sistemul Yoga. Toate acestea reprezintă pentru astrolog posibilităţi mult sporite de a citi o temă natală şi de a funcţiona ca un canal prin care Dumnezeu transmite oamenilor ceea ce ei au nevoie să primească. Vă sfătuim, de aceea, să fiţi foarte atenţi ori de câte ori vi se oferă o interpretare strict karmică a temei natale sau relaţionale, pentru că vă puteţi afunda, împreună cu astrologul respectiv, într-un hăţiş care, pentru fiinţele mai slabe sau mai sensibile mental, poate fi adeseori fatal. Veţi cunoaşte că aveţi în faţa dvs un astrolog de bun-simţ dacă acesta va folosi în limbajul lui sintagme precum: „e posibil să fi fost”, „sunt create predispoziţii către”, „există tendinţa de a” – adică formule care indică eventualitatea unor evenimente karmice, nicidecum certitudinea lor.
Revenind la astrologia relaţională, principiul rezonanţei schimbă fundamental lucrurile ca modalitate de înţelegere a lor, pentru că pune problema, înainte de toate, a urgenţei fiinţelor umane de a-şi regla „conturile”. Poate tocmai de aceea pare surprinzătoare pentru unii dintre noi o compatibilitate astrologică în care nimic nu coincide cu nimic şi în care, la prima vedere, cei doi parcă nu ar avea nimic în comun. Pe ei i-a adus în acea relaţie însă o rezonanţă identică şi a fost necesar să se întâlnească pentru a realiza, cel puţin unul dacă nu amândoi, un anumit salt. Experienţa profesională ne permite să enumerăm mai jos câteva „necesităţi” karmice care generează astfel de urgenţe relaţionale:
-cei doi actuali iubiţi au avut posibile vieţi de confuzie a valorilor afective, s-au rănit reciproc sau, dimpotrivă, şi-au trăit sentimentele cu o pasionalitate excesivă, având acum de învăţat măsura corectă a comportamentului emoţional şi afectiv şi curajul de a-şi respecta sentimentele, trăind în conformitate cu ele – vorbim în acest caz despre o eventuală karmă relaţională, domeniul relaţiilor umane în general şi al celor de cuplu în special fiind cel mai important;
-cei doi actuali iubiţi au făcut probabil parte din familii diferite, despărţite de concepţii sociale şi religioase rigide, ceea ce a făcut ca ei fie să se separe definitiv, fie să caute salvarea unei iubiri ratate în diferite forme de retragere din societate, dificultatea lor karmică fiind aceea de a-şi fi refuzat sau chiar negat natura erotică; sau, pe de altă parte, e posibil ca ei să fi avut vieţi anterioare în care, în relaţiile de cuplu, i-au interesat numai satisfacerea nevoilor personale şi, mai ales, a plăcerii sexuale;de aceea, acum, ei au de învăţat transformarea prin înţelegerea corectă a sexualităţii şi a aspectelor ei spirituale – în acest caz, e posibil să fie vorba despre o eventuală karmă de posesivitate, consumată în aspectele ei extreme: reprimarea şi ataşamentul; dobândirea continenţei şi practicarea fuziunii amoroase cu continenţă sexuală nu doar că elimină rezonanţa cu acest fel de bagaj karmic, dar constituie şi baza unei evoluţii spirituale de excepţie;
-cei doi iubiţi s-au intersectat probabil în numeroase vieţi anterioare pe diferite poziţii de rivalitate, temele lor natale indicând posibile evenimente agresive, violente – în acest caz, deci, e posibil ca ei să se cofrunte cu o posibilă karmă de agresivitate şi/sau de violenţă; de aceea, singura posibilitate care le rămâne acum ca ei să evolueze rapid, poate chiar fără să mai culeagă roadele amare ale agresivităţilor de altădată, este aceea a unei relaţii de cuplu, în care să-şi dăruiască foarte multă iubire, pentru că numai prin iubire pot să schimbe rezonanţa, eliminând posibilitatea de a culege roadele amare ale sentimentelor negative de altădată şi având posibilitatea de a se înscrie pe o linie evolutivă nouă, net superioară;
-cei doi actuali iubiţi s-au intersectat probabil în numeroase vieţi anterioare pe diferite poziţii spirituale sau prin intermediul diferitelor şcoli şi/sau doctrine religioase ori spirituale; în acele vieţi ei s-au influenţat reciproc (indiferent dacă în bine sau în rău), fie mergând umăr la umăr în aceeaşi direcţie, fie urmând direcţii total diferite; cert e că, întotdeauna, fiecare a avut un anumit impact asupra celuilalt; o citire atentă poate indica dacă este vorba despre vieţi spirituale diferite sau despre vieţi spirituale comune, despre influenţe benefice sau influenţe negative prin care s-au impulsionat ori s-au trezit cu adevarat din punct de vedere spiritual – e posibil ca, în acest caz, să fie vorba despre o karmă spirituală, în contul căreia cei doi se caută şi acum; de aceea, în actuala viaţă terestră, este foarte important pentru ei să împărtăşească acelaşi univers spiritual, aceleaşi credinţe, aceeaşi cale, acest tip de împlinire fiind hrana cea mai importantă pentru reuşita relaţiei lor.

Mitul sufletului-pereche

Speculaţiile karmice la care se pretează interpretările astrologice din ultimele două-trei decenii au creat un context favorabil multor produse ale imaginaţiei, astrologia nefiind nici ea scutită, în acest sens, de excesele fantasmagorice ale minţii umane lipsite de o raportare corectă la Dumnezeu şi la cunoaşterea spirituală autentică. Astfel, cel puţin în pragul mileniului III, a făcut carieră ideea sufletelor-pereche şi a sufletelor-gemene, idee derivată dintr-un adevăr spiritual altfel incontestabil: cel al sufletelor-surori.
Acest adevăr e posibil să derive şi el, la rândul lui, din ştiinţa arhetipurilor sufletului, unde există arhetipul de soră, el însuşi, la rândul lui, având o certă descendenţă alchimică. În practica alchimică se şi vorbeşte, de altfel, despre o relaţie de tip „soră”, care nu reprezintă nimic altceva decât influenţa profund transformatoare a unui Element asupra altui Element, în anumite condiţii şi având anumite caracteristici. Nu mai este un secret pentru nimeni în ziua de azi că alchimia şi astrologia sunt surori, una fără alta nejustificându-şi existenţa, chiar dacă astăzi mulţi dintre noi le tratează separat sau preferenţial.
Tocmai de aceea, în interpretarea karmică a anumitor aspecte din tema natală, ideea de suflete-surori indică acele persoane care se întâlnesc de vieţi şi vieţi tocmai pentru a se susţine una pe alta şi pentru a se ajuta în evoluţia lor spirituală. Anumiţi clarvăzători chiar au confirmat că, uneori, chiar dacă una dintre ele atinge un stadiu mai avansat de evoluţie, ea revine în manifestare, în planul fizic, pentru a accelera evoluţia celeilalte sau pentru a o asista, atât cât i se permite, în cazul în care aceasta are o existenţă ceva mai împovărată din punct de vedere karmic. Căci, o lege fundamentală a acestui Univers este aceea că „totul este posibil, dar nu totul ne este permis”. Ori, în cazul sufletelor-surori, această lege este foarte bine cunoscută, respectată şi aplicată întocmai.
În calitate de suflete-surori poate fi absolut oricine, fără să conteze în actuala existenţă terestră sexul sau gradul relaţional, vârsta sau localitatea. Posibilii indici sunt, în general, planetele personale Lună, Mercur, Venus, Marte, care se află la acelaşi grad şi în acelaşi Semn zodiacal în ambele teme natale. De exemplu, Venus în Gemeni sau Marte în Săgetător în ambele teme. Nu e obligatoriu ca doi iubiţi să aibă indici de suflete-surori, cum, de asemenea, nu e obligatoriu ca sufletele-surori să se afle într-o relaţie de cuplu. E posibil însă ca doi actuali iubiţi să fie şi suflete-surori sau două suflte-surori să ajungă, mai devreme sau mai târziu, şi la o relaţie de cuplu.
Ideea de suflete-gemene nu pare să aibă vreo acoperire astrologică şi spirituală, rămânând o pură speculaţie interpretativă, generată, probabil, de naşterile gemelare, pentru care adevărul de suflete-surori este mai mult decât suficient. Pentru o minte lucidă şi cu discernământ spiritual, nu există nici o diferenţă între cele două tipuri de suflete aflate în strânsă relaţie karmică evolutivă, dar pentru astrologia speculativă şi pentru profani sună foarte frumos, iar pentru astrologii-comercianţi astfel de găselniţe pot aduce şi sume fabuloase după o consultaţie.
În fine, ideea sufletului-pereche pare cea mai periculoasă şi în practica noastră astrologică am constatat chiar finaluri nefericite ca urmare a credinţei nestrămutate în ea. Este o idee care nu are nici o legătură cu realitatea Creaţiei lui Dumnezeu, Creaţie în care Dumnezeu respectă liberul arbitru al fiecărei forme de viaţă. Chiar dacă aventura existenţială a acestor forme se petrece în conformitate cu voinţa Lui divină, Dumnezeu nu intervine în alegerile pe care noi le facem; de asemenea, deşi totul este prestabilit încă de la Începuturi, totuşi, Dumnezeu nu a condiţionat pe nimeni şi nimic să-şi fie pereche pentru totdeauna. Probabil că mitul androginului a fost preluat de la Platon sub forma acestei idei greşite, de suflet-pereche, care, repetăm, nu are legătură cu realitatea Creaţiei divine. Dumnezeu nu condiţionează. A spune că există un suflet-pereche este ca şi cum am admite că Dumnezeu a făcut anumite fiinţe numai unele pentru altele şi atât, anulând, încă din Începuturi, posibilitatea ca ele să aleagă singure cu cine vor evolua împreună. Poate pentru câteva vieţi, da, putem accepta ideea că două entităţi formează o anume unitate care le motivează creşterea spirituală, dar aceasta nu este pentru eternitate.
Am cunoscut persoane care I-au cerut intens lui Dumnezeu să le scoată în cale sufletul-pereche; ca acest fapt să fie posibil, ele au postit sau au practicat diferite tehnici spirituale şi, într-adevăr, ceea ce au cerut, li s-a şi dat. Numai că, la momentul formulării cererii şi apoi, pe tot parcursul postului sau al tehnicilor spirituale, aceste persoane nu şi-au făcut nici o analiză profundă a propriului caracter, pentru a-şi conştientiza, astfel, slăbiciunile, defectele, fricile iar, uneori, măcar calităţile. Experienţa afectivă cu sufletul-pereche s-a dovedit, astfel, nefericită în finalul ei, pentru că fiinţa care a apărut în viaţa lor avea toate acele slăbiciuni, defecte şi frici care, de data asta, au fost conştientizate în mod dureros, deoarece ele se manifestau pregnant exact la acest suflet-pereche pentru a cărui întâlnire celălalt/cealaltă se pregătise atât de intens. După o scurtă perioadă de fericire sufletul-pereche a dispărut complet, lăsând în urmă, în viaţa celui/celei care îl ceruse, tristeţe, regrete, neîmplinire şi o totală lipsă de încredere în relaţiile de cuplu.
Fiind după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fiinţa umană este o fiinţă infinită şi la nivelul complexităţii ei interioare, şi la nivelul dăruirii afective. Orice nouă relaţie înseamnă pentru noi o nouă şansă de a conştientiza acest potenţial interior pe care apoi să-l folosim plenar în multiple forme de manifestare. V-aţi întrebat vreodată de ce înfloresc florile? Sau de ce zboară fluturii? Sau de ce cântă păsările? Sau de ce anumite specii de vieţuitoare îşi schimbă coloritul în perioada împerecherii? Răspunsul este foarte simplu: pentru că ele ştiu să trăiască firesc starea de fericire şi pentru că, astfel, prin ceea ce au ele caracteristic – parfum, sunet, culoare – ele Îl slăvesc pe Dumnezeu. Este un gest pe care fiinţa umană contemporană nu îl mai face absolut deloc astăzi. Meditaţi la asta. Veţi înţelege astfel că sufletul nostru pereche real este, de fapt, Dumnezeul de care am uitat şi la care trebuie să ne întoarcem cât de curând. Să avem deci curajul să fim fericiţi, anume ca prin fericire să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne dăruieşte.

Mitul poveştilor de dragoste

Acesta este, într-adevăr, un mit care ne îmbolnăveşte pe zi ce trece calitatea mentală numită „imaginaţie”, pe care, de altfel, nu o mai folosim azi decât ca să ne proiectăm în lumi interioare de refugiu din faţa unei realităţi din ce în ce mai agresive. Cu secole în urmă, nimeni nu avea romane de dragoste, ziare sau reviste care să aducă în ochii oamenilor viaţa intimă a anumitor personalităţi, şi nici cinematograf sau televizor în faţa căruia oamenii să rămână cu gura căscată de câte se pot petrece în viaţa asta. Civilizaţia a invadat, încet-încet, în viaţa noastră intimă, divulgând şi apoi desacralizând tot ceea ce alcătuieşte ceremonialul nostru personal şi pe care chiar îl putem numi „ceremonialul fericirii”. El constă în forţa de a ne gândi viitorul fără nici un fel de model prestabilit, în forţa de avea curajul să mergem înainte numai pentru că iubim şi în tăria morală de a primi de la Dumnezeu ceea ce El ne dăruieşte prin intermediul fiecărei existenţe.
Astfel, cu secole în urmă, fiecare fiinţă umană creştea şi se împlinea afectiv şi erotic fără să aibă modele existenţiale prestabilite. Poveştile de dragoste circulau, cel mult, pe cale orală – „se auzea” despre cutare şi cutare că au făcut cutare lucru, fără însă ca cineva să preia şi să prelucreze în mod special aceste evenimente. Ceremonialurile tradiţionale, legătura permanentă cu Cosmosul care trebuia menţinută şi raportarea constantă la Dumnezeu au constituit, pentru toate marile civilizaţii şi, în realitate, pentru orice colectivitate umană arhaică, pilonii vieţii şi valorilor ei.
Astazi... Astăzi creştem încă de la cele mai fragede vârste în iureşul unui adevărat imperiu informaţional – ni se spune întotdeauna cine pe cine a trădat, cine cu cine a fugit, cine pe cine a violat, cine ce crimă pasională a mai făcut, cine ce nuntă exorbitantă a avut; tele-novelele (nimic altceva decât modele dezastruoase de bârfă şi romantism de tarabă, de îmbecilizare în masă, meritându-şi pe deplin numele de „tele-prostele”), romanele lacrimogene şi ieftine îmbolnăvesc, realmente, gândirea umană şi apare ca foarte firesc idealul unei iubiri „ca-n cărţi” sau „ca-n filme”. Este prezentă aici, ca motivaţie profund reală, nevoia de fericire a fiecăruia dintre noi, dar nu aceasta este calea. Nu acesta este modelul real. Revenirea la tradiţiile spirituale autentice constituie astăzi singura sursă reală de salvare şi de reabilitare a condiţiei umane. Trebuie doar s-o cerem cu adevărat, ca Dumnezeu să ne deschidă toate porţile spre ele. Iată de ce, cel puţin din punctul nostru de vedere, cunoaşterea temeinică şi practicarea spiritualităţii tantrice este o astfel de salvare, pentru că ea înnobilează fiinţa, o elevează şi, în final o conduce către îndumnezeire.

cititi partea a III-a (ultima)

# posted by Transformare @ 11:12 a.m. 1 comments

O intrebare tipica unui interviu pt joburi in SUA... multe se pot spune despre persoana respectiva dupa felul in care rezolva dilema.

Dilema etica - Ce ai face in acesta situatie?

Esti in masina ta sport si conduci pe timp de noapte, afara fiind furtuna, frig si ploaie. Te apropii de o statie de autobuz si vezi trei persoane care asteapta autobuzul:

• o femeie in varsta care arata de parca ar fi pe moarte
• un vechi prieten care ti-a salvat candva viata
• perechea ideala la care ai visat toata viata.

Caruia dintre cei trei ii vei oferi o calatorie cu masina, stiind ca in masina ta incape doar un pasager?

_______________________

Greu de luat o decizie.

Acest test are desigur o interpretare psihologica in functie alegerea facuta.

Exista insa o solutie care "rezolva", care elimina dilema:
posesorul masinii da cheile prietenului pentru a o conduce pe femeia in varsta la spital, iar el ramane in statia de autobuz cu iubirea vietii lui, pentru a astepta autobuzul.

_______________________

De fapt, in viata, de cele mai multe ori, in situatii similare, atunci cand trebuie sa facem alegeri intre interese contrare, atunci cand suntem intr-o situatie conflictuala, omitem faptul ca exista o solutie care poate rezolva toate problmele.
Trebuie doar sa privim lucrurile din afara noastra si uneori sa facem un mic sacrificiu.

# posted by Transformare @ 5:48 p.m. 0 comments